Şi uite că am ajuns în luna lui cuptor, unde de la începutul vacanţei a trecut puţin mai mult de o lună şi pare a fi bine aşa cum este. Acum nu mai stau pe o terasă cu prietenul meu, Paul, scriind chillos de pe un scaun la umbra "nucului bătrân" cu seminţe şi bere. Acum sunt într-un oraş mare, unde te-ai putea pierde cu uşurinţă, fără prieteni şi cu nişte părinţi recalcitranţi care mă tot obligă pun să stau cu ţâfnosu' de frate-meu'. Mai ştiţi când îl lăudam că e scump? Ştiţi doar, lupii se îmbracă în blană de oaie. Are numai 3 ani şi comandă în casă. WTF? Părinţii îl lasă să răstoarne casa în sus şi mie îmi sunt scoşi ochii dacă greşesc ceva cât de mic. Vreau înapoi acasă, acolo unde sunt lăsat în pace şi stau câte 15 ore pe zi singur, în lumea mea. Nu pot să stau la mare liniştit că am gândul că vin acasă, unde toţi îmi sunt pe cap de parcă eu aş fi vreo menajeră. Ce căcat? Să-şi educe tâmpiţii copiii. Needucatu' dracu' care crede că comandă lumea cum vrea. Dacă era copilul meu, îl puneam în cui dacă nu era cuminte. Bagami-aş pula în educaţia pe care o primeşte şi în prostia lor de părinţi proşti care ar trebui denaturaţi. Aşa, deci, Cosmine din viitor! Dacă te muţi la Roma, fii tu şi nu te lăsa comandat de ăştia, de comuniştii ăştia. Dacă o să ai copii, nu îi discrimina şi nu îi pupa prea mult în cur. Eu ştiu de ce se comportă ei aşa acum. Sunt slabi, se tem ca micu' ar păţi ceva dacă îi strigă puţin. Vai de pula mea, cum să fii atât de prost încât să îţi laşi copilul să faacă prostii, atâta timp cât el tace? Cât de tâmpit să fii?
Chiar acum am venit de la baie, de unde l-am lăsat pe satană ăla micu' că taică-meu e prea puturos ca să se ocupe de fi-su' pe care eu oricum nu l-am vrut. În fine, abia aştept să merg acasă la prietenii mei şi în mediul meu natural...